Qi 氣 este in tradiția culturală chineză termenul pentru energie (vitală). Este prezent în cele 10 mii de lucruri și ființe, pentru acestea din urmă fiind asociat în particular cu respirația sau în general cu funcțiile corpului.
Caracterul antic pentru “Qi” a fost similar cu cel pentru “aer”, sugerând atât curgerea cât și universalitatea. Ulterior simbolul “orez” a fost adăugat integrând astfel energia furnizată organismului de alimente. Qi se traduce literal ca “aer”, “gaz” sau “suflare” și la figurat ca “energia vieții” sau “forță viatală”.
Semnificația exactă are variații de la un autor la altul și de la un context la altul, ceea ce face dificilă explicarea termenului Qi fără a greși și fără a exclude înțelesuri.
“Atunci când gânditorii chinezi nu doresc sau nu pot să stabilească natura (consistența) unui fenomen energetic, simbolul Qi (氣) curge în mod inevitabil din pensulele lor. ” – Manfred Porkert
Abordarea structurată și logică pe care o propune noțiunea Qi pentru a descrie procese vitale pare să sugereze o conexiune cu biologia și medicina moderne. În realitate este mai degrabă un model filozofic umanist decât o teorie științifică în înțelesul actual. În viziunea Institutul Național de Sănătate al SUA, concepte precum Qi “sunt dificil de conciliat cu informațiile biomedicale contemporane”.
Noțiunea Qi surprinde aspecte ale vieții cum ar fi resursa necesară mișcării și acțiunii (arte marțiale) respectiv hiper și hipofuncția (medicina chineză tradițională). Qi-ul, fiind legat de corp și sistemul corporal, nu poate fi nici redus la o energie plutitoare abstractă, dar nici nu poate fi descris ca energie materială cu o consistență proprie, oricât de subtilă. Expresiile existente ale nei qi (Qi intern, personal) și wei qi (Qi extern) așează corpul într-un mediu, la care este conectat, de exemplu prin procesul de respirație.
Conceptul Qi nu este endemic în cultura chineză; este comparabil cu conceptul hindus “Prana”, japonez “Ki” și tibetan “Lung”.
Qi-ul în medicina tradițională chineză
Medicina tradițională chineză descrie boala ca o stare de dezechilibru a Qi-ului în diferite zone ale organismului.
Qigong-ul – cultivarea energiei vitale, care include exerciții de respirație precum și exerciții de mișcare, este privită ca o modalitate de îmbunătățire a sănătății și a calității vieții în general, prin echilibrarea activă a Qi-ului.
Conceptul de trei comori (bao san) – Jing (esență), Qi (energie) și Shen (spirit) – oferă un context Qi-ului așa cum este văzut de medicina tradițională chineză. Jing este o componentă de bază a corpului și servește drept suport pentru activitatea vitală. Este ceea ce primim de la ceea ce mâncăm, aer, soare. Qi este însăși viața (procesele vitale) iar Shen – puterea generativă a spiritului (conștiința) susținut de celelalte două elemente. Spiritul vine din inimă și se exprimă prin ochi.
Qi în artele marțiale
Multe arte marțiale interne din Asia (Taijiquan, Aikido), dar și externe (Shaolin Kungfu), fac referire la Qi. Noțiunea de Qi este utilizată ca un concept didactic, cu ajutorul căruia elevul este îndrumat spre executarea corectă sau focalizarea mișcării prin indicarea direcției și punctului unde trebuie să conducă Qi. De asemenea percepția mișcării oponentului este exprimată tot folosind termenul Qi.
Unele aspecte ale Qi-ului pot fi explicate prin biomecanica corpului, în acest caz noțiunea fiind păstrată – în special pentru studenții non-asiatici – mai degrabă ca un semn de respect față de tradiția culturală originală. Alte aspecte ale Qi merg dincolo de științele exacte, în sensul că acestea nu pot fi exprimate în mod adecvat în constrângerile acestora. Un exemplu este nevoia didactică de a caracteriza nivelul avansat în practică, care întotdeauna implică atât corpul (postura, relaxarea, extinderea, etc.) cât și mintea (focalizarea, intenția, starea mentală generală). Doar starea și dinamica corecte permit folosirea puterii flexibile, moale (Qi) în locul puterii musculare mai rigide (Li) pentru a executa o lovitură sau o aruncare. Un alt exemplu este diferența dintre suflu și respirație: un luptător poate rămâne fără suflu, adică el nu este capabil să riposteze împotriva adversarului său, dar încă respiră. Aici, Qi-ul este utilizat în sensul de aer, respirație: luptătorul nu mai are energie.
În teoria Taijiquan, Qi se referă la energia intrinsecă internă. Qi-ul este necesar pentru activitatea mentală și fizică: fără ea nu se poate vorbi, merge pe jos sau gândi. Energia internă poate modifica tensiunea corpului nostru, de exemplu pentru a se așeza sau pentru a se ridica. Această conversie de energie poate fi de asemenea utilizată pentru a crea compresie în organism, care este capabilă să genereze putere și viteză pentru lovituri. Dar Qi fără puterea minții este inutil și poate fi ilustrat de starea corporală în timpul somnului. Qi-ul în artele marțiale funcționează numai atunci când este susținut de concentrarea mentală și de aptitudini fizice.
Qi în filozofia chineză
Narația daoista a originii lumii începe cu existența Yuan Qi-ului (Qi original), în care s-au amestecat Yin și Yang. Din separarea lor s-au format cerul și pământul: Yang Qi-ul a urcat și a devenit un Cer luminos și clar, în timp ce Yin Qi-ul s-a scufundat și a format Pământul întunecat și greu. Omul a primit atât Yin cât și Yang și, prin urmare, este legătura între Cer și Pământ. Conceptul de Qi ca energie creatoare și generatoare de viață își are originea în Daoism. Mai mult, filosofia daoistă folosește noțiunea Xue Qi (血氣, sânge și respirație) prin care corelează direcția și exprimarea energiei vitale cu motivația morală personală și construirea caracterului.
Pe de altă parte neo-confucianismul scoate în evidență dualismul conceptual Qi – Li (energie – formă). Împreună, Qi – forța vitală și Li (理) – principiul natural, sunt interdependente în crearea tuturor structurilor materiei și naturii.