Despre noi

Yang Tai Chi Baia Mare este o școală afiliată la IYFTCCA (International Yang Family Tai Chi Chuan Association), deschisă celor care doresc să învețe și să practice Tai Chi Chuan (taijiquan) în stilul tradițional al familiei Yang.

Școala din Baia Mare s-a coagulat în 1998, la început în jurul formelor moderne de 24 și 48 mișcări promovate de Comitetul Sportiv Chinez. Oportunitatea de a cunoaște și înțelege mai profund sistemul, prilejuită de întâlnirea cu maestrul Yang Jun, a determinat tranziția la stilul tradițional predat de acesta.

În prezent Yang Tai Chi Baia Mare este a doua școală din România afiliată la Asociația Internațională, alături de Ming Dao din Cluj Napoca, cu care este într-o colaborare deosebită și căreia îi aparține meritul aducerii stilului tradițional Yang în țară.

IYFTCCA este o organizație fondată și condusă de Yang Zhenduo și Yang Jun (a 4-a și a 6-a generație de maeștri ai familiei Yang) dedicată răspândirii stilului autentic al familial Yang și care reglementează activitatea și certifică instructorii, școlile și centrele afiliate.

Asociația are un sistem de gradare a practicanților, specific artelor marțiale chinezești, cu două categorii de grade: primare (jie) și clasice (duan). Școala Yang Tai Chi Baia Mare are 4 membri cu rangul 1 duan și doi cu rangul 2 duan.

Din capitolele specifice Tai Chi Chuan, în școala noastră se studiază:

  • Forma de mână (secvența tradițională de 103 mișcări, alte secvențe scurte);
  • Tui-Shou (împingerea mâinilor, forme cu partener);
  • Sabie (jian);
  • Paloș (dao);
  • Yung-Fa (aplicații marțiale).

Predarea se face în prezent pe ani de studiu, pentru o însușire temeinică a tehnicilor, obișnuirea cu posturi corecte și dezvoltarea progresivă a abilităților. La început se practică tehnici de bază și secvențe scurte (anul 1), apoi secvența lungă de 103 mișcări, principii dinamice și fundamentele tui-shou (anul 2). După parcurgerea acestor etape, în antrenamente dedicate (opționale) se exersează secvențele cu arme și pregătire marțială. În linie cu principiile și rafinamentul stilului, perfecționarea este un parcurs de lungă durată, continuu.

Înscrierile se fac anual în luna octombrie (pe tot parcursul lunii), de regulă după un eveniment public de prezentare a stilului si clubului.