Tradiție
Istoria săbiilor în China este forate veche, primele săbii Jian care aveau aproximativ forma și lungimea celor actuale datând de acum 2400 ani (Perioada Primăverii și a Toamnei), la început fiind confecționate din bronz, apoi din fier și oțel.
Chiar și variantele din bronz, cum ar fi sabia din Goujian (sec. VII B.C.), impresionează prin măiestria realizării. Corpul lamei este preponderent din cupru, fiind mai moale pentru a preîntâmpina ruperea; tăișurile au mai mult conținut de staniu, ceea ce le face mai dure și capabile rămână ascuțite; zona decorațiilor (pe creasta laterală) este sulfatată, pentru a nu pierde luciul.
În ciuda impresiei generate de actuala orientare către piața produselor ieftine, în China antică și medievală metalurgia era una din cele mai avansate. Tehnologiile de forjare ale fierarilor din China au ajuns în Coreea și Japonia în special în perioada dinastiilor Han și Tang. Aceste tehnologii includ plierea repetată, laminarea intercalată de aliaje cu durități diferite și călirea diferențială a tăișului.
Deși multe secole tehnologia folosită pentru confecționarea săbiilor în China a păstrat intercalarea aliajelor de diferite durități în modele sandwich sau tip Damasc, ulterior metalul folosit, la fel ca în Europa, a fost oțelul elastic. În prezent în competițiile de arte marțiale și la demonstrații se folosesc uneori săbii cu lama subțire, foarte flexibile. Acestea sunt foarte ușoare, permițând mișcări cu viteză mare și reducând pericolul accidentării, dar ele nu replică în nici un fel arme reale, istorice.
Jian
Jian 劍 este sabia chinezească dreaptă cu două tăișuri. Este o sabie agilă dar puternică, în general pentru tehnici cu o singură mână. Există și variante mai lungi special construite pentru două mâini, mai rar întâlnite. Armata primului împărat al Chinei, Qin Shi Huang (221 B.C.) a câștigat bătăliile folosind, alături de suliță, această armă.
Săbiile Jian folosite în practica Tai Chi Chuan sunt apropiate de cele istorice atât ca greutate (600-700g față de 700-900g) cât și din punct de vedere al construcției: dimensiuni, formă, centru de greutate. Mânerul este din lemn cu terminația și garda din bronz. Ciucurele este un accesoriu obligatoriu fiind important pentru corectarea tehnicii.
Când mânuiești sabia Jian ești asemenea unui dragon care rătăcește prin cer. Arma permite tehnici agile și sofisticate, dar cere o foarte bună coordonare pentru ca mișcările fluide să genereze energie și să fie precise. Învățarea presupune răbdare, iar în prezent tehnica tradițională este predată aproape exclusiv în școlile de Tai Chi Chuan, de unde și denumirea Tai Chi Jian (taiji jian). Chinezii o numesc arma „gentleman” fiind preferata claselor erudite.
Dao
Dao 刀 este sabia chinezească cu un singur tăiș, în general ușor curbată și mai lată decât Jian, motiv din care în limba engleză este folosită traducerea broadsword iar în română paloș. Este arma “general”, eficientă la tăieri și despicări, deprinderea tehnicii fiind mai facilă.
În timpul dinastiei Tang ea înlocuiește complet sabia Jian în armata chineză, modelul din acea vreme fiind referința după care se dezvoltă multe variații, în funcție de necesitați și imaginație, atât în China cât și în țări vecine, inclusiv Dao din stilul Yang și katana japoneză. În China se folosesc și sunt dezvoltate tehnici marțiale în care Dao se ține preponderent cu o singură mână.
Când mânuiești Dao ești asemeni tigrului care coboară muntele: hotărât și puternic, cu calm și încredere. Arma este mai grea (1kg) decât sabia Jian, dar în practică este important să păstrezi corpul destins pentru a transmite corect energia generată de picioare și talie.
În stilul Yang, spre deosebire de formele demonstrative de wushu care au o evidentă înclinație spre acrobatică și spectacol, tehnicile de sabie Jian și Dao sunt directe și intenția evidentă: deviere, apărare, tăiere, despicare, străpungere. Arma este integrată cu mișcarea corpului într-o manieră care exprimă armonie. Tehnica se execută cu o viteză ceva mai mare decât formele de mână, pentru a pune în evidență intenția și pentru a folosi inerția armei. Din acest motiv contează atât greutatea armei cât și distribuția masei (poziția centrului de greutate).